Sport - ce fac, de ce.. si cine ma sustine [Health]

De multă vreme tot planific articolul acesta, și iată că finalul săptămânii trecute m-a împins un pic și mi-a dat încă un motiv să scriu. Dacă mă urmăriți și pe facebook probabil ați văzut că omuletii faini de la B.U. mi-au ridicat mingea la fileu și m-au provocat să fiu cât mai activă. Și cum mi se pare că această campanie a lor este una extrem de faină și care se mulează perfect pe principiile mele, am decis să dau drumul articolului.




Despre sport v-am mai povestit și cu o altă ocazie pe blog, dar nu îmi amintesc să fii scris foarte în detaliu de ce, când sau cum fac. Și probabil că pare un pic clișeic să spun că încerc să fiu cât mai activă pentru a mă menține sănătoasă atât fizic cât și psihic, dar lucrurile stau exact așa.

De fiecare dată când am pauze de activitate - cum ar fi în timpul școlii când, între facultate, job și blog rar apuc să mă țin de o rutină sportivă, mă resimt imediat. Dacă plusez cu mancare nesănătoasă, un pic (mai multe) dulciuri și mai puțin somn deja simt cum nivelul de energie scade dramatic, eficiența și cheful ajung în groapa Marianelor, iar capacitatea mea de a urca cele 5 etaje până în amfiteatru este susțiuntă doar de respirația sacadată. 

Știu că în general e greu să te ții de o activitate fizică, mai ales când - de ce să nu recunoaștem - nu mereu ne simțim tocmai bine facând-o. Dar, pentru mine, momentul de final când aud "Workout complete" face să merite 40-50 de minute mai chinuitoare.


Eu încă folosesc site-ul celor de la FitnessBlender pentru că mi se pare că au o selecție foarte bună de exerciții - pentru orice nivel de activitate, spațiu sau accesorii disponibile. Sunt 2 omuleți faini cu principii de viața sănătoase, care nu dau în extreme nici când vine vorba de sport, nici de dietă - și care răspund cu drag și pe facebook atunci când sunt întrebați una-alta. Ca să nu mai spun că au o comunitate faină care schimbă constant păreri și sare în ajutor cu sfaturi. 

Ca și echipament, până acum nu pot spune că am investit o avere. De obicei îmi fac cumpărăturile la Decathlon unde am găsit chestii mișto și foarte durabile la prețuri foarte ok. Lucrez cu 4 tipuri de dumbbells (0.5, 1, 2 și 5 kg) dar mă gândesc să investesc într-un set mai versatil și mai ușor de depozitat cât de curând. 

Mai am câtva greutăți ce pot fi legate de mâini sau picioare și un exercise mat precum cel din poză - care e super simplu de depozitat. Și cam cu astea fac eu tot ce ține de activități sportive de interior. 


Încerc să nu ma complic foarte mult - așa că nu consum batoane proteice sau tot felul de bauturi recomandate sportivilor, dar țin la băutul unor cantități industriale de apă. Motiv pentru care am mereu disponibile pahare sau sticle de peste jumătate de litru pe care le reumplu de câteva ori de-a lungul unui workout de o oră. 

Nu mă prea pot lăuda cu activități fizice de exterior - nu de alta, dar fug de căldură cât de mult pot, iar vara asta nu pare să țină cu mine. Dar atunci când mă încumet la sport în natură, aleg fie să merg la înot (cine poate zice nu unei ture de bălăceală?), fie... să sar coarda. La alergat merg rar - de obicei doar când mă antrenez pentru evenimnte de tip Timotion.


Mă echipez cât mai lejer (pantaloni scurți, o bustieră și tricou) și pe parte de cosmeticale mă rezum la deodorant și protecție solară. Am noroc de un parc aproape de bloc, așa că de obicei stau pe acolo și sar dintr-o parte în alta. Mă gândeam să apelez și la role, dar noile reguli urbane mi-au dat planurile peste cap.

Indiferent de tipul de sport pe care îl aleg, încep cu o scurtă încălzire - undeva la 5 minute - pentru că mi s-a întâmplat în trecut să îmi întind mușchii aiurea când am sărit peste pasul acesta. La final fac măcar 10 minute de întinderi pentru a-mi relaxa mușchii și mai ales pentru că se simte foarte fain, mai ales după o tura de HIIT sau Strength Training. 

Și pentru a nu părea că sunt eu această mare practicantă de fitness, recunosc că nu mă țin de exerciții zilnic. Am încercat și cu organizarea lor într-un calendar în funcție de timpul liber și cu program rigid unde să devină sportul prioritar - dar niciuna dintre variante nu a funcționat așa cum speram. 
Dimpotrivă, ajungeam chiar să mă deprim pentru că nu reușam să mă țin de program, iar rezultatul final era inversul a ce speram. Motiv pentru care în această vară am ales doar să încerc să înlocuiesc pe cât posibil statul în fața calculatorului (în timpul liber) cu mișcare.

Bineînțeles, nu spun că acesta e modul care dă neapărat randament, ci doar că e cel mai potrivit pentru mine. Cred că fiecare trebuie să găsească modul ce se pliază cel mai bine pe propriul program și să pornească de acolo. Vreau doar să spun că nu e nimic grav în a sări peste un workout, cât timp ați ajuns deja la consonanță cu faptul că sportul nu este ca o dietă fulger, ci un mod de viață.


Cred că aș putea vorbi despre sport spațiu de cel puțin 10 articole, dar mă opresc aici momentan, pentru că vreau să vă spun și câte ceva despre un concurs fain, marca B.U.
Dar dacă v-a plăcut ce v-am povestit dați-mi de veste pentru că mă gândesc să fac o serie de sport în care să povestesc în detaliu principiile de care mă țin. 

Pentru că provocarea de a fi activă nu a fost una îndreptată doar spre mine, omuleții de la B.U. vă îndeamnă să faceți fotografii în care sunteți activi și să le postați pe instagram cu hashtag-ul #BUinactionRO până la 31 iulie. Atât de simplu.

Premiile sunt mișto, iar dacă nu aveți deja un arsenal pentru sport s-ar putea să vă facă cu ochiul. Defapt, și dacă aveți, tot sunt tentante. Mie mi-au atras atenția fiecare dintre ele și nu mă pot hotărî care mi-ar plăcea mai mult. Așa că ne vedem și pe instagram, unde voi pune și fotografiile mele - cu speranța că voi convinge pe câți mai mulți dintre voi să aveți o vară în mișcare.
  • premii saptamanale: o pereche de căști roz audio sport In-ear Sony MDRAS210P și noul antiperspirant B.U. in action Pure+Dry
  • premii speciale: trei I-pod Shuffle 2 GB roz și antiperspirantul B.U. in action Pure+Dry
  • premiul cel mare: un card Decathlon in valoare de 400 lei și B.U. in action Pure+Dry
Share:

Post a Comment

Designed by OddThemes | Distributed by Blogger Themes