Street Delivery Timișoara

Deși afară sunt cam 33 de grade, mi-am promis că nu voi rata ediția asta de Street Delivery. Pentru cine nu știe, este un eveniment-manifest ce se întâmplă în fiecare an în București, Timișoara, Cluj și Iași. Scopul său e să recupereze spațiul public și să îl redea locuitorilor. 

Mai clar spus, se blocheaza accestul mașinilor pe una din străzi și se instalează pavilioane sau mese pentru tot felul de workshop-uri sau "happening-uri". 
Cum bineînțeles că am reușit să uit acasă atât aparatul foto cât și telefonul nu vă pot reda atmosfera de acolo prin fotografii, dar vă promit că este foarte fain. În Timișoara toata acțiunea s-a mutat anul acesta pe bulevardul C.D. Loga. 

Sunt o mulțime de jocuri, de workshop-uri, de discuții sau alte activități. Eu eram chitită să mă opresc direct la standul celor de la Sephora, dar am rămas blocată pe drum la caravana cu jocuri și cu greu m-am mișcat. Bineînțeles, în final mi-am făcut hatârul și am ajuns și la Sephora. 


Ce pot spune? Oamenii chiar au social skills :) Ne-am distrat, am făcut poze, am aflat noutăți. Aveau și atelier de pictură cu produse de make-up, la finalul căruia îți puteai păstra lucrarea. Tot ei m-au anunțat că dacă merg la la magazinul din Iulius Mall între 12 - 14 iunie cu un produs cosmetic utilizat, voi avea reducere 15% la orice produs Made in Sephora. Așa că aviz amatoarelor! Atelierul lor îl mai găsiți și mâine, începând cu ora 11:30. Vă promit că sunt faini și e rost de distracție. 

Tot în seara asta concertează Moebius și Toulouse Lautrec, deci încă un motiv de ajuns acolo. Deci dacă sunteți din/prin Timișoara, ne vedem!

Share:

Post a Comment

Designed by OddThemes | Distributed by Blogger Themes